Istoria 3F începe în 1897, când a fost înființat Dansk Arbejdsmands Forbund (DAF), dedicat muncitorilor necalificați. Numele a suferit modificări de-a lungul timpului, devenind în 1959 Dansk Arbejdsmands- og Specialarbejderforbund, iar în 1974 Specialarbejderforbundet i Danmark (SiD), înainte de a se transforma, prin diverse fuziuni, în 3F, sindicatul pe care îl cunoaștem astăzi.
La sfârșitul anilor 1890, muncitorii au început să ceară dreptul de a se organiza și de a negocia contracte colective. Această mișcare a culminat în 1898 cu formarea De samvirkende Fagforbund, ceea ce a dus la un conflict major cu angajatorii în 1899, cunoscut sub numele de storkonflikten. Rezultatul a fost Septembrieforliget, care a devenit ulterior Hovedaftale, un document fundamental pentru legislația muncii din Danemarca.
Inițial, sindicatul era exclusiv pentru bărbați, iar femeile nu aveau acces. Bărbații se temeau că femeile ar putea afecta salariile, dacă ar fi acceptate în sindicat. Cu toate acestea, femeile nu s-au lăsat descurajate de această excludere și au înființat propriile sindicate în întreaga țară. În 1901, aceste organizații s-au unit pentru a forma Kvindeligt Arbejderforbund (KAD). Deși DAF interzicea admiterea femeilor, existau excepții: dacă o femeie găsea un loc de muncă într-o companie cu contract DAF, conducerea sindicatului decidea dacă putea deveni membră. Pe măsură ce tot mai multe femei au intrat pe piața muncii, inclusiv în domenii dominate de bărbați, excluderea lor a devenit insuportabilă. Astfel, în 1971, congresul a decis să permită accesul femeilor în SiD, în timp ce bărbații nu au avut niciodată acces la KAD.
Sindicatul a evoluat, devenind un organism mixt pentru muncitorii calificați și necalificați, menținându-și totodată angajamentul față de cele mai vulnerabile grupuri de pe piața muncii. KAD și SiD au fost recunoscute pentru pozițiile lor politice ferme, în special în lupta pentru egalitate și apărarea intereselor celor mai defavorizați. Fiecare dintre ele a preluat un rol politic mai amplu.
Numirea lui Anker Jørgensen, președintele SiD, ca prim-ministru al Danemarcei în 1972 a marcat un moment culminant al acestui rol, având un impact semnificativ asupra dezvoltării statului bunăstării din Danemarca. În anii ’90, cele două sindicate au început să colaboreze mai strâns, iar scăderea numărului de membri și noile provocări pentru mișcarea sindicală au dus la negocieri de fuziune. În 2004, au decis să fuzioneze printr-un vot al membrilor, SiD aducând aproximativ 313.000 de membri, iar KAD circa 74.000 în 3F.
Pe 1 iulie 2006, sindicatul a crescut cu 20.000 de membri odată cu integrarea Restaurations Branchens Forbund (RBF) în 3F. Dintre foștii membri RBF, două treimi aveau sub 30 de ani, 64% erau femei, iar organizația a inclus atât muncitori calificați, cât și necalificați, dublând astfel numărul membrilor din sectorul serviciilor private. În 2010, TIB (Træ, Industri og Byg) s-a alăturat 3F, aducând în rândurile sale tâmplari, dulgheri și muncitori din industria lemnului.
Numărul total de membri a atins 367.000, dar o continuare a scăderii a dus la aproximativ 262.000 de membri în prezent. De-a lungul anilor, 3F a primit un număr tot mai mare de membri cu diverse origini etnice. În 2021, numărul acestora a ajuns la 48.000, provenind din 169 de țări diferite, reflectând astfel internaționalizarea pieței muncii și a sindicatului. 3F subliniază din ce în ce mai mult diversitatea ca parte integrantă a conceptului de egalitate.
Articol tradus și preluat din următoarea sursa: https://tema.3f.dk/international/om-os/historie
© 2024, DetectivPress. Toate drepturile rezervate.
