La ora șase fix dimineața, Doru a început munca la strâns cartofi. A fost repartizat într-o echipa cu alți nouă muncitori, care erau polonezi și ucraineni. Spațiu de lucru se desfășura pe o porțiune de teren care măsura câteva hectare. Tractoarele treceau săpând pământul cu plugul de scos cartofi, iar în urma lor, muncitorii adunau în grămezi cartofii în linie dreaptă, cu spațiu de aproximativ cinci metri între ele. După operațiunea de adunare a cartofilor în movile, veneau din spate alți inși și îi sortau pe mărimi punându-i în lăzi care erau urcate pe o rampă mobilă, de unde erau preluate de camioanele care le transportau în depozite. Erau câțiva danezi care făceau instructajul la muncitorii străini alături de care munceau și ei, dar mai puțin. Costel și Emilian Sârbu, frații români, care colaborau cu fermierului danez, nu au apărut în prima zi de muncă și nici în următoarele. Doru a muncit pe brânci, până a făcut febră musculară la picioare și mâini, încât îi era greu să se mai aplece ori să ridice lăzi. Zilele erau călduroase, mult praf și transpirație. Prima săptămână a trecut cu greu și cu mare trudă. Singura satisfacție pe care o avea românul la sfârșitul zilei de muncă care se încheia la ora 16.00, era faptul că participa la bețiile tovarășilor lui ucraineni și polonezi, care îl invitau seara după ora 18.00 să petreacă cu ei, două, trei ore. Fumul de țigară și damful de alcool îmbibat erau mai plăcute simțului olfactiv decât putoarea de excremente și putregai pe care Doru era silit să le suporte când se retrăgea la locul lui de odihnă. S-a învățat să bea multă bere și rom Captain Morgan. Iar la puțin timp s-a apucat și de fumat. De multe ori nu răspundea la apelurile telefonice ale nevestei. În a doua săptămână de muncă a plouat cu găleata. Pe Doru l-a prins ploaia rece care i-a intrat la piele. Până a făcut rost de o pelerină de ploaie jerpelită a răcit de-a binelea, o răceală care îi provoca tuse convulsivă, mai ales pe durata nopții. Într-o după amiază, după terminarea programului de muncă, a simțit cum cineva îl strigă. S-a întors confuz și a văzut un băiat cam la 25 de ani adresându-i-se în românește.
-Hei neamule! Stai oleac. Te-am văzut de la îndepărtare cum bagi muncă ca eroul și mi-am dat seama că ești român. Și eu am muncit pe rupte două, trei zile, dar după aia am luat-o mai ușor. De ce să-mi sfărâm eu oasele pentru martalogii ăștia danezi? Să le iau neamul în pu**. Tu nu ai văzut că muncitorii de alte nații nu se omoară să tragă tare? Gabriel mă cheamă și vin din orașul Huși. Spune omul , întinzând o mână murdară.
-Doru sunt…din Buzău!
-Să trăiești Dorule!
Și pe tine te-au escortat aici mafioții ăia doi?
-Care mafioți?
-Ei care? Frații Sârbu din Tecuci.
-Da. Însă mi-au tras țeapă.
-Numai ție? Vai de capul tău! Întreabă în comunitate câți vor să le-o dea la papacioc. Costeluș, ăla mai bătrânior, a făcut aranjamente cu fermierul danez ca noi românii să muncim separați unii de alți ca nu cumva să ne unim și să le rupem gâtul. Dar el ți-a spus altceva. Știu! Ceva de genul că ne ajută să nu ne ucidem între noi. Îți dai seama ce milostenie face?
-Ce știi despre ăștia… or să ne plătească sau nu? Întrebă nedumerit, Doru.
-Cine știe? Din ce am auzit de la alții, este că ei rulează lunar muncitori, pe care îi țin în circuit maxim o lună de zile. Unii muncitori aduși de ei nu pupă nici acte de rezidență dacă le comentează ceva. Primul sezon durează două luni și jumătate, cel mult trei. Iar din octombrie începe celălalt sezon de recoltă. Fermierul ăsta danez mai are încă o fermă la fel de mare la vreo 70 de kilometri de aici.
-Bă frate, dar aici în țara asta este mai rău decât în Spania unde am lucrat la căpșuni. Pe cuvântul meu!
-Nu este adevărat! Depinde cum te orientezi. Danemarca oferă joburi chiar bine plătite și locuri de cazare decente, însă totul este ca să nu te lași adus aici de intermediari români. De escroci din ăștia cu firme de recrutare, care au stricat piața muncii din Danemarca.
-Tu ai mai fost în țara asta, înainte? Întrebă Doru curios.
-Nu am mai fost, că dacă mai venam înainte, nu nimeream aici. Te-au chemat și pe tine rusnaci la chiolhanurile lor? Eu am fost o singură dată și după aia mi s-a făcut greață de ei. Bețivani și răpănoși, taică!
-Mie mi se par băieți de gașcă chiar.
-Mda. De unde? Am văzut că sunt darnici cu băutura și mâncarea, dar pe din dos își scot ei pârleala că tu o să tragi la muncă cât doi, trei din ei, la un loc. Nu te mai lăsa fraierit de vrăjeala lor.
-Da, tu unde stai?
-Păi tot la una din barăcile astea, dar undeva mai departe, pe partea cealaltă. Dacă vrei, poți veni să bem o bere, ca să mai discutăm și noi.
Fără să stea pe gânduri, Doru l-a urmat pe Gabriel la locuința acestuia. A observat că baraca lui era ceva mai nouă și mai îngrijită.
-Frate, baraca ta arată de milioane pe lângă jaful meu.
-Păi și asta arăta ca dracu în păpușoi, însă am făcut curat, apoi am cumpărat niște var și vopsea și am lustruit-o puțin că nu mai suportam rapănul și duhoarea. După care am reparat ce am putut. Am lucrat ca zugrav și tinichigiu în Italia vreo doi ani. Dacă vrei te ajut să îți repari și tu coliba.
-Nu știu. Eu nu m-aș implica așa tare. Mai ales că nu o să rămân mult timp pe aici. Zise Doru, cu mâhnire.
-Am făcut o ciorbă bună de pasăre. Vrei să halim? Întrebă Gabriel grăbit să-i pună musafirului pe masă, bunătatea de mâncare.
-Da. Te rog. Sunt lihnit. Ai pregătit pasăre de curte, ca la mama acasă?
-Eiii, da de unde atâta bucurie? Am găsit o mortăciune din aia umflată cu pompa prin galantare la magazin.
-Da e bună tare la gust!! Exclamă încântat Doru, sorbind cu poftă.
- E bună că m-am străduit să iasă bună. Am băgat legume, zarzavat, pastă de roșii, condimente și smântână.
-Știi să gătești bine. Nu-i glumă.
-Păi, a trebuit să învăț, că nu are cine să-mi gătească. Tu îți pregătești singur mâncarea sau ai vreo prietenă care se ocupă de asta? - Eu nu gătesc… decât omletă sau ochiuri cu cârnați, mai fierb lapte câteodată și îl amestec cu cereale. În general mănânc sandwichuri. Soția îmi gătea cât am stat prin Spania.
Doru a mâncat cu poftă două castroane cu ciorbă. Carne nu a vrut să mănânce. A băut și puțină țuică fiartă de la țară. S-a întors devreme la baraca unde locuia. De data aceasta nu a mai acceptat invitația vecinului polonez la petrecere, deoarece era ghiftuit bine. O zi pe săptămână avea liber, ziua de marți. Mai mergea la cumpărături cu colegul polonez sau împrumuta scuterul oferit de Adrian. În a treia săptămână de muncă a mers cu fiul fermierului la Statsforvaltningen pentru a obține documentul de înregistrare în sistemul danez pe baza căruia trebuia să primească rezidența. I s-a mai spulberat o teamă, cea de a nu munci la negru. Însă trecuse o lună și plata salariului întârzia să apară. Doru deja împrumutase o sumă de bani de la polonez pentru a cumpăra mâncare, băutură și țigări. A doua oară când a apelat pentru alt împrumut, acesta l-a refuzat motivând că nu mai are bani, dar în schimb așteaptă de la el să-i înapoieze banii pe care i-a împrumutat. Adrian era și mai strâmtorat cu banii. Nu a găsit nicăieri să împrumute. Nici măcar fiul fermierului, Markus, nu a binevoit ca să-l ajute, sugerându-i să împrumute de la Costel. La muncă, amândoi români doseau cartofi prin buzunare și seara îi pregăteau fierți. Vecinul polonez nu îl mai invita pe Doru la petreceri și nici la cumpărături. Într-o noapte, Adrian a furat benzină dintr-o canistră aflată în depozitul de cartofi. Avea nevoie pentru scuter, deoarece nu mai dispunea de niciun ban ca să alimenteze. Doru îi ținea de pază. Adrian făcuse rost de 500 de koroane de la un ucrainean și a doua zi l-a luat în cârcă pe scuter și pe Doru ca să meargă amândoi la cumpărături. Pe drum, la întoarcere a avut ghinionul să-i oprească poliția daneză, probabil fiind anunțată de cineva. Polițistul le-a spus băieților ceva în daneză, afișând o figură zâmbăreață. Adrian a percutat imediat justificând că vorbește doar engleză, moment în care omul legii le-a replicat cu o voce dură în engleză, amândurora:
-Doar unul din voi are voie să folosească scuterul.
-Am permis de conducere. A motivat Adrian scotocind în portofel după permisul auto. - Nu ți-am cerut permisul de conducere. Vă spun că nu aveți voie să fiți doi pe scuter. Așa că, unul din voi…să sară jos.
Doru s-a dat jos de pe scuter speriat de vocea amenințătoare a polițistului care i-a spus lui Adrian să conducă mai departe. După ce Adrian a condus o distanță lungă până nu s-a mai văzut, polițistul a plecat și el, însă nu înainte ca să îi spună lui Doru.
-Sună pe cineva să te conducă acasă, dacă locuiești departe.
-Nu am pe cine. Zise Doru iritat
-Atunci așteaptă autobuzul.
Polițistul a plecat cu mașina demarând.
-Futu-ți morți tăi de gabor împuțit! Acu te-a scos dracu în cale. Cum piz** mă-sii mă întorc eu înapoi 25 de km? Luând-o la talpă…păi cum altfel?
Flămând și demoralizat, românul a pornit pe drumul de întoarcere, mergând la pas. Știa măcar pe unde să se întoarcă. A încercat să facă autostopul de câteva ori, dar fără succes. După o distanță parcursă de patru kilometri, vede că oprește o mașină veche și un bărbat tânăr i se adresează în daneză, după care schimbă conversația în engleză înțelegând că pribeagul nu cunoaște o boabă de daneză.
-Unde vrei să ajungi?
-La ferma de cartofi.
-Aaah! Lucrezi pentru bătrânul fermier Jesper?
Da, pentru el lucrez.
-Intră în mașină, că te conduc eu până acolo, deoarece sunt în trecere.
Respirând ușurat, Doru s-a urcat în mașină și mai departe, a ajuns la destinație. După ce a coborât mulțumindu-i cu recunoștință celui care l-a adus, a cugetat în sinea lui:
-Uite că mai sunt și danezi de treabă, nu doar jeguri.
Primul gând a fost să meargă la baraca lui Adrian. Cu cât se apropia de aceasta, îl străpungea un miros plăcut de friptură. Când a bătut în ușă, acesta i-a deschis nefiind deloc surprins de apariția lui.
-Ha! Știam că ai să reușești să te întorci. M-am gândit să-l sun pe fiul fermierului ca să îl rog să te aducă el. - Care bă, bulangiul cela roșcovan care nu a vrut să îți împrumute bani? Urâțenia aia împăiată care ne spionează cu luneta, proptită în spatele camionului? Păi ăla nu venea după mine să mă aducă, nici dacă îl plăteai.
- Ei, las că găseam eu pe cineva să te aducă înapoi. Uite am făcut bifteci cu cartofi prăjiți… și mujdei.
-Buuun! Că am o foame de lup, iar mâine nu aș mai pleca la muncă.
-Ești nebun? Dacă lipsești o singura dată, scârbele alea o să găsească motiv să nu te plătească deloc.
-Da ce, ne-au plătit vreun sfanț până acum? A trecut mai bine de o lună de când muncesc și nu am văzut un ban în buzunar. Degeaba mi-au făcut cont bancar că este pe zero. Derbedeii ăia doi din Tecuci nici nu au mai dat-o pe aici, iar la telefon nu răspund. Dar, las că vin ei să își ia restul de bani…
-Hai să măncâm, Dorule! Dă-i la dracu, că o să găsim noi o soluție să scăpăm de aici. Acte de rezidență avem deja.
-Avem, avem. Doar de bani suntem fripți.
© 2023, DetectivPress. Toate drepturile rezervate.
