După aproape o lună și jumătate de muncă la ferma danezului Jesper Oleff, muncitorii încă nu și-au primit plata salarială. Luat la întrebări de câțiva dintre angajați, patronul încerca să se eschiveze motivând că întârzierea s-a produs din cauza faptului că mai erau demersuri de făcut cu actele de rezidență și cu cele fiscale. Însă a promis că în cel mult două zile, banii vor intra în contul bancar al fiecărui angajat. Doru avea datorii de plătit și era presat de soția lui care îi cerea să trimită bani pentru casă. Andrei începea școala în clasa a VIII-a și avea nevoie de haine și rechizite. În disperare, Doru i-a spus femeii adevărul despre drama prin care trecea. Dana a izbucnit în lacrimi la telefon și l-a rugat să se întoarcă acasă. Bărbatul și-a cerut iertare și a rugat-o să îi mai dea un răgaz până rezolvă situația. Pe de altă parte Milek îl amenințase de câteva ori ca să îi înapoieze banii împrumutați. Era o stare de disperare generală în rândul bieților muncitori neplătiți cu lunile. Șantierul muncitoresc situat în câmp arăta mai degrabă ca un lagăr de muncă, unde amărâții lucrau fără oprire în bătaia vântului, a ploii și în arșița nemiloasă a soarelui. Pauza de jumătate de ceas începând cu ora 10.00 și cea de la ora 14.00 nu era suficiente pentru odihnă. Nici măcar atunci când și-au primit salariile nu s-au bucurat, deoarece banii primiți erau mai puțini decât ar fi trebui să primească. Când a verificat soldul din cont, Doru a observat că primise doar 9000 de koroane în loc de 18.000 cât trebuia să primească salariu net. L-a întrebat pe Adrian dacă a pățit la fel și el.
-Oho! Să fii mulțumit. Eu am primit doar 6000 de koroane și am muncit tot atâtea ore cât tine.
-Bă frate. Dar hai să facem ceva! Unde putem să îi denunțăm pe ăștia? La poliție… cred.
-Ai uitat că poliția te-a săltat de pe scuter? Cred că ne țin minte și acum că am încălcat legea.
-Atunci, ce propui să facem pentru a ne recupera restul de bani?
-Eu zic să mai așteptăm puțin, să vedem ce faci ceilalți angajați. Îți dai seama că suntem 300 de muncitori aici. Nu au cum să nu ne restituie și ceilalți bani.
La sfârșitul săptămânii într-o zi de vineri spre seară, după încheierea programului de muncă, a sosit Emilian ca să recupereze restul de bani datorați de muncitorii români cărora le-a facilitat obținerea locului de muncă de la fermă. Îl căutase pe Doru la locuință, unde nu era de găsit. L-a aflat în cele din urmă la baraca lui Adrian.
-Bună seara! Băieți am venit să iau de la voi restul de bani pe care îi datorați prin contract.
-Serios? Dar eu nu am făcut nici o înțelegere cu tine personal ci cu fratele tău.
-Și ce contează? Eu am drepturi egale în firmă, deoarece sunt asociat cu fratele meu. Așa că nu contează dacă eu sau el adună colecta.
-Păi, domnule, dumneata sau fratele nu ați respectat ce era prevăzut în contractul nostru, iar angajatorul danez a procedat la fel. Nu ne-a plătit salariile integral. Jesper a dat jumătate din bani la unii iar la alți chiar mai puțin.
-Vă spun eu cum stă treaba. Ați primit mai puțin în prima lună de muncă deoarece…
-Care, prima lună domle’? Că a trecut deja o lună și jumătate de când muncim ca sclavii rupți de foame și pe dumneata te interesează doar ca să ne iei bani? A intervenit Adrian în discuție enervat.
-Băi băiatule, așteaptă să termin ce am de spus. Voi aveți specificat în contractul de muncă faptul că o să munciți aici doar două luni și jumătate… și doar în caz de excepție trei luni, când se impune o clauză de prelungire. Dar nu e cazul. În prima lună voi primiți salariul doar pe jumătate de lună cum ar veni, urmând ca în următoarele luni de plată să primiți salariul integral, iar cei care au primit mai puțin de jumătate din salariu li se vor recalcula orele de muncă și vor recupera toți bani. Ați înțeles? Acum dați banu, vă rog, ca să nu lungim discuția.
- Dar nu aveam bani lichizi.
-Nu-i problemă. Îmi dați cardul bancar ca să iau numărul de pe el și astfel se efectuează plata.
Doru i-a făcut un semn aprobator lui Adrian care părea să nu fie de acord. După ce a luat datele bancare necesare ale celor doi, Emilian a plecat și nu a mai venit apărut de atunci niciodată. După ce au verificat la bancă lista cu plățile făcute, ambii au observat că Emilian le-a sustras suma de 500 de euro și nu pe cea de 300 cât au stabilit că a rămas să îi plătească. A mai trecut o lună de muncă până la sfârșitul sezonului, iar muncitorii au primit tot mai puțini bani. Nu au recuperat nimic din urmă. Vreo 20 de români care lucrau la fermă s-au adunat la o discuție comună într-o seară pentru a găsi o soluție. Fiul fermierului Markus, era pândaciu de pază. Adunarea s-a împuținat când a venit șeful mare și le-a cerut oamenilor să spargă gașca deoarece fac gălăgie și va fi nevoit să cheme poliția. Speriați, unii dintre ei s-au grăbit să plece. Doru a luat decizia să se întoarcă în țară după terminarea muncii, pe când Adrian a găsit de lucru la o fermă de porci și a rămas în Danemarca. Ca ultimă speranță rămasă pentru a-și redresa situația financiară, Doru a decis să se mute la țară undeva lângă orașul Buzău unde avea lăsat moștenire de la bunicii materni o căsuță și trei hectare de teren arabil. S-a hotărât încă odată să își mai încerce norocul cu o investiție în domeniul agricol. A luat decizia să cultive cartofi de soi, să planteze răsaduri de căpșuni și legume. În mai puțin de doi ani, investiția a dat roade și a reușit să intre pe piața vânzărilor agricole interne în calitate de fermier. Satisfăcut de turnura neașteptat de pozitivă pe care a luat-o soarta sa, Doru aflat în compania fiului său a zis: - Dacă ar vedea moșulică Jesper ce fermier de succes am devenit în țara mea, ar crăpa de ciudă. Așa l-aș bombarda cu cartofi dacă aș da ochii cu el.
- Stai să vezi tată, când o să ajung eu în liga națională de fotbal și o să se bată cluburile străine pentru mine ca să mă cumpere.
© 2023, DetectivPress. Toate drepturile rezervate.
