Români de succes în Danemarca: interviu cu Elena Tiulenev – Psihoterapeut specialist în Danemarca

Elena Tiulenev este un psihoterapeut specialist de origine româno,moldavă care își desfășoară activitatea în Copenhaga, având propriul ei cabinet unde oferă consultații. Înainte ca să aleagă Danemarca ca țară pentru a-și continua cariera, doamna Tiulenev a profesat în Italia. Descoperirea lui Jesper Juul, fondatorul Organizației Internaționale Family Lab, prin intermediul uneia dintre filialele active în Italia, au determinat-o să se specializeze în psihoterapie, urmând ca să devină membră a organizației, ca apoi să își continue studiile la institutul în cadrul căruia regretatul Jesper Juul a fost profesor și membru fondator. Cu timpul, Elena a devenit ea însăși un psihoterapeut profesionist care poate oferi sesiuni psihoterapeutice celor care solicită ajutorul în acest sens.


Doamna Elena Tiulenev, de cât timp profesați în calitate de psihoterapeut sau psihiatru?

Nu sunt psihiatru (psihiatrul trebuie să aibă studii în medicină), eu sunt psihoterapeut profesionist (studii private de 4 ani și jumătate finisate cu examen de licența si ulterior aplicarea pentru membru al asociației psihoterapeuților).
Până în decembrie 2022 am lucrat cu familiile vulnerabile cu probleme complexe ca angajat în primărie. Din ianuarie 2023 am deschis clinica mea privata de psihoterapie în Copenhaga.


De ce ați ales Danemarca ca țară unde să vă desfășurați profesia și ce implicații are activitatea în sine?

Am emigrat în Danemarca în 2015 împreună cu familia (soțul și fiul meu care atunci avea 5 ani). Înainte de asta am trăit în Italia 12 ani și acolo am studiat științele educației și proceselor formative.
Am ales sa emigrăm încă o dată  din motive profesionale (prima data a fost din Republica Moldova in Italia in 2003). Atât eu cât și soțul meu căutam noi provocări, posibilități de dezvoltare personală și profesionala. Am ales Danemarca pentru ca am vrut sa studiez aici. Deja în Italia am întâlnit munca lui Jesper Juul, un psihoterapeut al familiei și educator danez, autor de multe cărți despre educație și creatorul organizației internaționale Family lab, care activează și în Italia. Am urmat cursurile pentru a avea șansa de a activa în organizație, plus că am scris teza de licența la sfârșitul studiilor în Italia despre munca lui Jesper Juul. Pentru că munca lui Jesper Juul rezonează cu mine, am vrut să studiez la institutul pe care el l-a fondat și la care el preda ca profesor. Acesta a fost motivul profesional pentru care eu am ales Danemarca. Motivul personal a fost faptul că se situează în Europa, fiind relativ apropiată geografic de România, Republica Moldova, și Italia unde avem familii, iar clima este mai acceptabilă decât în alte țări nordice.

Ca psihoterapeut, ofer ajutor psihologic sub forma de terapie individuala, de cuplu și al familiei.
În terapie lucrez atât cu adolescenți (13-18) cât și cu adulți.
În terapia individuală lucrez cu persoane care au stări de anxietate sau stări depresive; persoane care au diverse dependente (de alcool, droguri, jocuri de noroc, munca, etc.); persoane care au fost victime ale abuzului fizic sau/si psihologic; persoane care trec printr-o perioada de criza – de ex au pierdut un membru al familie, sau trec prin divorț; persoane care au avut perioade de stres îndelungate cu impact enorm asupra sănătății fizice și psihice (de ex. pierdere de memorie; dificultăți de concentrare; stres care a dus la anxietate sau/și depresie); persoane care au avut experiențe traumatice – de ex accident, viol sau abuz sexual de alt tip; experiențe traumatice din copilărie.
Toate aceste experiențe/evenimente au avut un impact asupra fizicului si psihicului, și emoțiile legate de aceste experiențe au nevoie sa fie prelucrate si integrate, altfel reprezintă un bloc în desfășurarea undei vieți depline, funcționale.
În cazul familiilor cu adolescenți care de exemplu suferă de anxietate sau depresie și aceasta ii impiedica sa iasa din casa – ofer sesiuni la domiciliu, atât tânărului cât și întregii familii.
În terapia de cuplu – dinamica relației – conflicte distructive, dor de conectare și intimitate. De la o comunicare prin învinovățire/rușinare/critica la o comunicare prin dialog autentic în care fiecare dinte parteneri își asumă responsabilitatea propriilor emoții/acțiuni/gânduri și vorbește despre sine – în loc sa se focuseze pe celălalt.

Exemple concrete cu munca în sesiunea de terapie în cuplu:

  • nu suntem satisfăcuți de relația de cuplu – se ajunge la acțiunea de divorț? Cum facem asta într-un mod respectuos pentru ambii parteneri?( și eventual copii)
  • au apărut copiii – ne-am îndepărtat – cum ne putem regăsi ulterior? – cum putem împărtăși opinii și responsabilități unul cu altul și să nu devenim doi străini în relație?

În terapia familiei – familiile divorțate cu părinți care sunt în conflict – ce impact are relatia si colaborarea parintilor (fosti parteneri) inexistenta sau toxica asupra copiilor; familii bonus – cu părinți care au copiii din relații precedente – constelații de relații complicate – cine si ce responsabilitati are, fata de care copiii – la ce se pot astepta adultii si la ce se pot astepta copiii; conflicte cu copiii care se repetă într-un mod distructiv; familii cu adolescenți – cum se schimbă relația dintre adulți și copii în această perioadă – conștientizarea părinților că proprii copii cresc – pierderea atașamentului cu copilul mic, care acum e in transformare spre adult – ce trebuie sa stie parintii despre adolescenti.


Nu am focus pe comportament – am focus sa descopăr ce stă în spatele comportamentului. Nu am focus pe a schimba comportamentul copilului – comportamentul pentru mine este doar un simptom al disfuncționalități în familie. Ajut părinții sa își “vadă” copiii, sa ii înțeleagă, să citească ce stă în spatele unei reacții. Reactia este o informație utila despre cum se simte copilul in interior si despre cum este interactiunea parintelui cu copilul aici si acum sau/si in general. Ii ajut pe părinți sa își asume responsabilitatea atmosferei în familie, leadershipul ca părinți. Prin urmare focusul este luat de la copil și îndreptat spre părinți – sunt ei cei care trebuie să schimbe comportamentul, sa facă ceva divers – de exemplu într-un conflict – adultul e responsabil sa găsească o soluție pentru a converti natura conflictului într-o acțiune constructivă (de exemplu prin asi stapani mania, a lua o pauza si a reveni pentru rezolvarea conflictului, si nu copilul este cel care trebuie sa-si dea seama si sa-si schimbe comportamentul).


Cum ați reușit să vă încadrați profesional în Danemarca, având în vedere că acest demers este destul de dificil, datorită faptului că societatea daneză este mai puțin deschisă străinilor?

Eu nu știu dacă “societatea daneză este mai puțin deschisă străinilor” – poate este o prejudecată sau o realitate și cred ca percepția uneia sau alteia e mai mult o experiență personală. Nu neg ca e greu, pentru ca în general Scandinavia este foarte diversă atât ca sistem cât și ca mentalitate de cultura și societatea din care provenim noi, românii/moldovenii. Eu am fost foarte surprinsă de cât de diferită este – chiar dacă am trăit în Italia, deci obișnuită cu faptul că am emigrat și nu sunt localnic. Însă Italia este o țară latina, deci diversa de Danemarca și mult mai aproape de România.
Am început în Danemarca ca voluntar, apoi “substitut” (persoana care înlocuiește pe angajații care sunt bolnavi sau sunt în vacanță). Am început în Nest Internațional ca asistent social – persoană de contact pentru femeile străine traficate în prostituție – inclusiv din România (dar și alte țări, precum Nigeria, Tailanda etc). După 3 ani am început să studiez psihoterapie la Institutul Danez de Terapie al Familiei și astfel m-am redirecționat spre munca cu familiile socio-psiho-economico vulnerabile – mai întâi într-o organizație privată și apoi la primărie, în sectorul public. Ce îmi vine în minte acum este că, mai ales la inceput, a trebuit sa înțeleg/decodific diferența de mentalitate care sună cam așa — faptul că nu sunt întrebată dacă am nevoie de ajutor sau nu sunt invitată într-un grup, asta nu înseamnă că nu voi primi ajutorul dacă îl voi cere sau că nu pot să fiu parte din grup, în caz că cer să fiu inclusă. A cere ajutor aici înseamnă să fii responsabil. Nu este o rușine să admiți că nu te descurci sau nu poți. Din experiența mea, aceasta este o diferență culturală care poate provoca neînțelegeri la locul de muncă sau în colaborarea cu instituțiile unde avem copii.


Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o de-a lungul șederii în Danemarca, legată de carieră?

Poate faptul de a înțelege de unde sa încep, ce îmi doresc sa fac – chiar dacă știam ca vreau sa fiu psihoterapeut, dar care e calea pana acolo? M-am chiar întrebat de multe ori – oare asta vreau sa fac? Plus a trebuit sa inteleg cum sa folosesc studiile și competentele din Moldova si Italia pentru ceea ce vroiam si aveam nevoie sa fac in Danemarca. Am depus efort ca să-mi lărgesc grupul de persoane pe care le cunosc și net-workul profesional. M-am străduit de la început să învăț limba daneză, deci am și găsit un job ca voluntar unde puteam sa vorbesc daneza de la bun început – a trebuit să trec peste complexul că nu o cunosc destul de bine în forma pronunțată, deci a trebuit pur și simplu să o utilizez cât mai mult, chiar dacă vorbeam cu greșeli.

Un alt exemplu de provocare a fost să ne obișnuim cu faptul că comunicarea cu instituțiile și sistemul public din Danemarca este aproape în întregime online sau telefonic.
Când iți cauți de muncă în DK, o faci în online, nu există centre de ajutorare care iti cauta de munca. Consilierea care exista se refera la sustinere si indrumare despre cum să-ți scrii CV-ul, felul cum ar trebui să corespundă competențele jobului pe care îl dorești, în rest este necesar ca să cauți de unul singur, să scrii scrisoare de motivare atasata la CV și să trimiți toate informațiile online. Este recomandat să suni posibilii angajatori, chiar dacă trimiți informațiile online, pentru ca mareste sansele sa primesti jobul (de ex. poti afla mai multe despre competentele pe care le cauta la viitorul angajat si poti folosi informatiile la scrierea scrisorii de motivare). La început, digitalizarea tuturor informațiilor mi s-a părut atât de frustrantă, aș putea zice chiar “inumană”, deoarece eu percepeam (si inca mai percep) ca acest sistem ne deconectează de la adevărata interacțiune interumană de care avem nevoie – îmi era greu sa înțeleg cum poate cineva sa înțeleagă cine sunt eu cu adevărat doar citindu-mi CV si cererea online.

Punctul nostru de plecare a fost divers în DK decât în Italia. Așteptările de la noi înșine au fost diverse si străduința noastră a dat rezultate, însă a avut si un preț – definit prin faptul că eu am avut o perioada de stres indelungata, care a avut ca consecinta epuizarea psihica si fizica – a fost o lectie pe care a trebuit sa o invat pe piele proprie. 

Este adevărat faptul că danezii se confruntă cu multe probleme de ordin psihologic sau este doar o statistică nerealistă?

La ce statistici va referiți?
Eu nu cunosc statisticile, dar în experiența mea de muncă și din ceea ce am vazut – da, pot să confirm acest aspect – in ultimii ani mai ales în rândul adolescenților (13-18) si tinerilor adulti (18-25).
Din păcate am remarcat că starile de anxietatea, depresia și diagnozele (in special ADHD si sindromul asperger/autism) cresc pe zi ce trece în rândul tinerilor.

Ce categorii de persoane și vârstă vă caută sprijinul pentru terapie și consiliere?

Eu lucrez cu adultii (varsta 18 – 99) si cu adolescenții ( cu vârsta între 13-18 ani – in cazul in care e relevant si parintii/adultii nu pot sa lucreze terapeutic). În cazul copiilor, prefer terapia de familie, unde copiii participa la terapie împreună cu părinții, iar targetul meu principal sunt relațiile – ajut copiii prin intermediul interacțiunii directe cu părinții. Nu mă axez direct pe copii (pentru ca exista riscul de a problematiza excesiv, de a-l face pe copil să se simtă vinovat sau gresit), mai ales in cazul în care comportamentul/starea copilului este un simptom al disfuncționalităților în familie și un semn că părinții nu-și asumă responsabilitatea pentru atmosfera din cadru familial sau pentru conflictele personale.
E important ca in sesiunea de terapie acești copii să aibă experiența ca parintii sunt ajutati sa-si asume responsabilitatea si leadersipul in familie, in asa fel incat ei, ca copiii, sa se poata relaxa (si sa nu si- o asume ei). Este important în calitatea lor de copiii sa aibă experiența unui adult (terapeutul in acest caz) care “ii vede” și pune în cuvinte stările lor interioare (emoțiile, gândurile, senzațiile).


Ce metode de terapie propuneți celor care doresc să se vindece de depresie?

Nu am o metodă specifică. Investighez împreună cu clientul cum a aparut starea depresiva – depresia poate să aibă diverse cauze și, în dependența de cauza, stabilesc metoda de recuperare. Dacă persoana a avut stări depresive toată viața, atunci putem să lucrăm la traumele din copilărie (dacă de acolo se trage depresia). Dacă e rezultatul unor evenimente traumatizante întâmplate în viață adultă, lucram la prelucrarea/integrarea lor. De exemplu, depresia ca rezultat al morții propriului copil sau partener – din cauza durerii enorme “neprocesate” persoana poate fi într-o stare de doliu cronic care arata ca “depresie”. Alt exemplu este depresia ca rezultat al unei relații abuzive cu partenerul sau exemplul când depresia este prezentă ca și comorbiditate (ADHD este asociat cu co-prezenta mai multor diagnoze, printre care si depresie).

Eu lucrez experiențial, adică cu focus pe eperienta pe care o are clientul aici și acum în terapie. Ajut clientul sa fie prezent, in contact cu sine insasi și sa conștientizeze experiența. In acelasi timp eu folosesc reacțiile și ceea ce se întâmplă în sesiune în munca terapeutica cu clientul.

Eu lucrez și relațional – cu implicarea în terapie a ceea e se întâmplă in relația client- terapeut, in cazul in care e relevant pentru efectul procesului terapeutic (de ex. strategiile de atașament pe care clientul le-a învățat ca copil în relația cu părinții, se vor manifesta în relația cu terapeutul – faptul ca terapeutului este constient de aceste strategii si de cum se manifesta ele aici si acum in relatia teapeut – client – ajuta direcționarea modului/procesului terapeutic).

Lucrez sistemic – persoana parte dintr-un context – relație, familie, loc de muncă – deci ceea ce se întâmplă și problemele clientului le privesc prin prisma relațiilor și contextelor care îl influențează și pe care persoana le influențează la randul sau – deci tin cont de aceasta și în cazul care clientul are stări depresive.

În ce locație din Danemarca vă desfășurați activitatea?
În Copenhaga și online (terapie individuala, în unele cazuri terapie de cuplu și consiliere a părinților, atunci când copiii nu sunt o parte a sesiunii terapeutice). Dacă sunt mai mult de doua persoane prezente în terapie, atunci doar fizic la cabinet. 

Ce alte pasiuni mai aveți în afară de cea de a ajuta persoanele cu probleme psihologice?
Cărțile – sunt pasiunea și slăbiciunea mea   (romane de suflet sau istorie universală/politică).
Natura – îmi lipsește mult și ori de cate ori am ocazia, merg în afara orașului în pădure sau la mare.
Fac ceea ce nu mi-am imaginat ca voi face vreodată – plonjare rece (cold plunges) în fiecare săptămână.
În general sunt interesată de un stil de viață sănătos și cât mai conștient – mâncare, mișcare, relații și familie, spiritualitate, natura etc.

ANUNȚ PUBLICITAR

ELENA TIULENEV- PSIHOTERAPEUT SPECIALIST- COPENHAGA

1. pret redus pentru terapie individuala pentru studenti si persoane care nu au un job – 750 kr (in loc de 950)

2. posibilitatea de a rezerva o conversatie telefonica de 15 minute gratis si fara obligatii, in cazul de dubii, intrebari referitor la ce ajutor pot oferi – se poate rezerva direct aici:

LINK de legătură cu blogul https://calendly.com/elenatiulenevpsykoterapi/15min

3. oferta de primăvară până inclusiv in mai – un pachet de 3 sesiuni terapie individuala sau terapie de cuplu la jumate de preț – atașez un flyer.

https://www.elenatiulenevpsykoterapi.com/english


© 2023, DetectivPress. Toate drepturile rezervate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *