Pot fi momente când închizi ușa oportunităților și te baricadezi în lumea educației precare.
Ce nu știe lumea, din păcate, este că valoarea emoțiilor nu este întodeauna proporțională cu ceea ce înveți despre ele.
Aseară m-am întors acasă de la birou, să fi fost vreo opt și ceva. Mi-am aruncat geanta pe un scaun care îmi stătea în drum iar telefonul, care parcă nu mi se mai dezlipea de mâna, l-am abandonat pe masa din salon.
Nu trec cinci minute și aud sunetul notificărilor de la telefon care mă tot invitau să le deschid. Mi-am zis că nu e cazul să mai citesc mesaje la ora aia, dar n-a fost chip, m-am trezit iar cu telefonul în mână.
Răsfoind ecranul cu notificări îmi iese în evidență o postare unde se dezvăluie chipul unei tinere care ne spune că este psiholog, abia ieșită de pe băncile școlii. Citesc puțin despre ce scrie ea pe acolo și îmi spun în sine: Uite o fată cu perspective! Astfel, îmi trece prin gând ideea că aș putea să-i propun unui apropiat jurnalist să-i ceară un interviu pentru o revistă dedicată comunității din diaspora. Subiectul util pentru cititori și un prilej ca să se facă cunoscută și tânăra.
Caut și tot caut să dau de un număr de telefon de al ei. Nu găsesc. Probabil nu lucrează cu publicul, îmi zic. Iau telefonul și sun redactorul revistei și încep să-i povestesc ce și cum.
– Pare o idee bună pentru un articol! imi spune. Ba chiar e important ca jurnaliștii să scrie despre oameni valoroși și lucruri pozitive. Pană la urmă, sunt chiar binevenite chiar dacă știrile negative au mai mult impact, continuă el.
– Da-mi numărul ei! îmi zice, în timp ce era preocupat să îl noteze. Nu-l am, îi răspund.
– Păi și cum o găsesc? ma întreabă mirat. O găseșți pe web, îi răspund, și îi trimit numele.
Cam asta a fost. Închid convorbirea și mă duc să mănac ceva. Sună telefonul. Răspund. La capătul celălalt aud din nou vocea redactorului care îmi spune că a vorbit cu tânăra psiholog și că probabil într-una din zilele următoare va avea un interviu cu ea. După voce, era încântat, la fel si eu. Chiar m-a bucurat vestea, găseam că se concretizase o idee, sau cel puțin așa părea.
Da, într-adevăr așa părea… A doua zi dimineață mă sună redactorul. Răspund. După voce, nu părea că are ceva pozitiv să-mi spună.
Începe să îmi înșire câte ceva despre ce are el de făcut în ziua aceea, după care îmi amintește de discuția cu tânăra psiholog avută în seara de dinainte. Vizibil deranjat, îmi spune că nu mai poate realiza niciun interviu cu ea fiindcă s-a trezit blocat pe toate canalele de comunicare. Continuă prin a-mi face precizarea că tipa nu are niciun număr de contact la vedere, nu prezintă nicio indicație de acreditare, fapt care diferă de o simplă licență și că în consecință are serioase dubii față de ceea ce este și că nu merită niciun interviu.
Rămân blocată și tac. Mă gândesc cum poate fi posibil. Părea o tânără echilibrată care ne spunea zâmbitor că este psiholog. Cel puțin așa lăsa să se vadă pe paginile de facebook.
Dupa ce închid convornirea, arunc telefonul pe fotoliu si mă duc la fereastră. Prin geamul mare de la bucătărie, privesc natura. Totul este așa firesc! Mă întreb de ce nu putem fi la fel, la fel de firești și naturali? Fără machiaje peste limită, fără filtre, fără măști. Să fim și atât!
Simt cum gândurile mă fură și mă duc departe prin mii și mii de necunoscute care se intersectează cu zeci de enunțuri și postulate.
– Dar ce este un psiholog? mă întreb. Nu este cel care trebuie să te ajute să îți gestionezi, sa iti stăpânești emoțiile și sentimentele? Și totuși, are și el emoții și înțelegem asta. Dar ar trebui să aibă ceva mai mult. Anume, puterea și știința să gestioneze în primul rând emoțiile lui mai înainte să se ocupe de cele ale pacienților săi.
Și, ca să revin la acea tipă psiholog, chiar nu am găsit un răspuns care să-i justifice purtarea. Cum să dai din senin block oricui și oricum, mai ales când ai fost tratată cu respect? Sună a tulburare de comportament sau ascunde ceva.
De multe ori acest gest echivalează cu trântitul ușii în nas iar lumea poate să îl taxeze și să îl judece ca pe o purtare nepoliticoasă, ca să nu o pun în seama unei proaste creșteri.
Deci ea a blocat dialogul cu un om, fără nicio explicație, fără o asumare a decizie luate, fără nimic. Înțeleg că s-a răzgândit, că nu mai voia să ofere un interviu, dar așa se comportă un om care vrea să spună NU? Atâta poate să ofere din educația lui?
Din păcate lumea din online nu este cea de zi cu zi unde simți pământul sub picioare. E nevoie de luciditate și de oameni care pot trăi alături de noi și de realitățile noastre. E zadarnic dacă vedem viața doar prin ecranul care ne duce în online și vrem ca acolo să devenim faimoși, unde să ne îmbrăcăm în impresii și zâmbete până la cer, dar să nu știm să comunicăm cu lumea reală.
© 2023, DetectivPress. Toate drepturile rezervate.